Decarul liderului la zi din Serie A, Khvicha Kvaratskhelia, și-a schimbat preferințele pentru un eventual transfer și este gata să ia cu asalt Premier League.
Starul georgian este unul dintre cei mai „vânați” fotbaliști din lume la ora actuală și granzii Europei încearcă să obțină orice avantaj pentru o viitoare mutare a sa.
Conform celor de la Football Insider, decarul lui Napoli ar fi de acord cu o mutare de senzație la noua putere financiară a Angliei, Newcastle United, în eventualitatea în care „coțofenele” reușesc performanța de a termina în Top4 sezonul actual de Premier League și obțin astfel biletele pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor.
Noul fenomen al clubului patronat de Aurelio de Laurentiis a stârnit deja interesul granzilor Europei, Real Madrid, PSG și Manchester City, însă pentru moment napoletanii l-au declarat netransferabil.
Atacantul de 22 de ani are contract cu Napoli până în 2027 și clubul italian se așteaptă să obțină o sumă foarte mare pentru a putea negocia despărțirea de cel supranumit „Kvaradona” pentru asemănarea stilului său de joc cu cel al regretatului Diego Maradona, idolul all-time al fanilor napoletani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER